Proiect didactic: Metode şi tehnici de cercetare. Observaţia, experimentul şi analiza documentelor sociale

Proiect didactic

Data: 25.10.2010

Student: Diaconu Traiana Mariana

Şcoala: Colegiul Naţional „Carol I", Craiova

Aria curriculară: Om şi societate

Disciplina: Sociologie, clasa a-XI-a I, profil uman, bilingva lb. spaniolă

Conţinutul învăţării: Metode şi tehnici de cercetare. Observaţia, experimentul şi analiza documentelor sociale

Tipul activităţii: lecţie de  însuşire de noi cunoştinţe şi deprinderi, de fixare, consolidare a cunoştinţelor şi evaluare a cunoştinţelor şi deprinderilor

Competenţe generale: înţelegerea dimensiunilor şi semnificaţiilor metodelor şi tehnicilor de cercetare folosite în sociologie.  

Competenţe specifice:

1. Susţinerea cu argumente a principalelor trăsături  ce caracterizează observaţia, experimentul şi analiza documentelor sociale, ca metode de cercetare sociologică;
2. Utilizarea corectă a conceptelor şi a informaţiei factuale, capacitatea de a opera cu acestea;
3. Identificarea legăturilor între tipurile de metode şi tehnici de cercetare existente şi mediul cercetat şi a corelaţiei acestora cu diferitele etape ale cercetării sociologice;
4. Analizarea elementelor/aspectelor esenţiale prin care se evidenţiază observaţia, experimentul şi analiza documentelor sociale şi modalităţile de aplicare ale acestora.

Competenţe derivate ( operaţionale): la sfârşitul lecţiei toţi elevii:

• vor fi capabili să identifice principalele elemente ce caracterizează şi definesc termenii de observaţie sociologică, experiment şi analiză a documentelor sociale.
• vor fi în măsură să definească şi să clasifice corect termenii de observaţie sociologică, experiment şi analiză a documentelor sociale.
• vor fi capabili să recunoască o observaţie sociologică, un experiment sau o analiză a documentelor sociale, din exemple.
• Vor fi capabili să aplice observaţie sociologică, un experiment sau o analiză a documentelor sociale.
• vor fi în măsură să diferenţieze tipurile existente de observaţii sociologice şi documente sociale.
• vor fi capabili să definească şi să identifice o observaţie sociologică, experiment sau analiză de documente sociale.
• Vor fi capabili să recunoască o observaţie sociologică după regulile acesteia.

Strategia didactică:

Resursele procedurale: expunerea, analiza, dezbaterea, conversaţia, exemplificarea.

Resurse materiale: manual, test de autoevaluare.

Forme de organizare a clasei: individuală şi pe echipe

Evaluare: scrisă

Locul de desfăşurare: sala de clasă

Durata: 50 min

Bibliografie: Sociologie, Cătălin Zamfir, Septimiu Chelcea, manual pentru clasa a XI-a, Ed. Economică Preuniversitaria,  Sociologie, Doina-Olga Ştefănescu, Alfred Bulai, manual pentru clasa a XI-a, Ed. HUMANITAS EDUCATIONA

Momentele lecţiei	Conţinutul esenţial		Activitatea profesorului	Activitatea elevilor
1. Moment organizatoric - 2 min			Notează absenţele Observaţii	Se pregătesc pentru lecţie
2. Sensibilizarea pentru activitate - 3 min			Comunică elevilor subiectul lecţiei, scriindu-1 pe tablă şi enunţă competenţele specifice pe care aceştia trebuie să le dobândească până la finalul lecţiei. Stârneşte curiozitatea şi interesul elevilor în legătură cu tema ce urmează a fi abordată.	Notează în caiet titlul lecţiei
3.Reactualizarea unor noţiuni ancoră-5 min	Definirea anchetei sociologice şi a sondajului de opinie, principalele caracteristici ale acestora. Tipul de probleme studiate cu ajutorul anchetei sociologice: fenomene subiective (credinţe, aspiraţii, opinii, atitudini, interese, stări de spirit) şi fenomene obiective (sărăcia, condiţiile de locuit, dotarea gospodăriilor, ocuparea forţei de muncă, privatizarea etc. ) Definirea eşantionării Recunoaşterea principalelor modalităţi de eşantionare: aleatorie şi pe cote definirea, caracteristicile acestora şi oferirea de exemple caracteristice pentru fiecare tip de eşantionare. Identificarea tehnicilor specifice construirii unui eşantion. Recunoaşterea tipurilor de tehnici interogative folosite în ancheta sociologică şi în sondajul de opinie: chestionarul şi interviul. Definirea interviului de cercetare sociologică, principalele caracteristici ale acestuia. Identificarea regulilor metodologice după care se realizează interviul. Principalele tipuri de interviu existente: Interviu individual şi Interviu de grup, interviu structurat şi interviu nestructurat, interviu clinic, interviu direct şi interviu telefonic. Definirea acestora, caracteristici şi exemple de situaţii în care acestea pot fi folosite.  Definirea chestionarului de cercetare sociologică, principalele caracteristici ale unui chestionar. Înţelegerea principalelor modalităţi de formulare a întrebărilor în construcţia unui chestionar; modalităţi de structurare logică dar şi de ordonare psihologică a întrebărilor în cadrul chestionarului şi oferirea de exemple.		Profesorul solicită elevilor să răspundă la întrebările  privind subiectele abordate până în acel moment –ancheta sociologică, sondajul de opinie publică, eșantionarea, interviul şi chestionarul de cercetare sociologică - definire, caracteristici, tipuri şi exemple -, pentru a ilustra diversitatea problemelor abordate în lecţia trecută.	Dau răspunsuri la întrebările ce le sunt adresate, îşi reactualizează cunoştinţele învăţate anterior. Fac conexiuni cu conţinuturi care au fost prelucrate în capitolele precedente. Răspund unui test de autoevaluare scrisă a cunoştinţelor aferente lecţiei trecute, în termenul limită de timp acordat de către profesor.
4. Predarea noilor cunoştinţe- 30 min.		Diversitatea metodologiilor de cercetare se explică în mare măsură prin inventivitatea sociologilor în efortul lor de a adopta ceea ce cred a fi cea mai adecvată modalitate de cercetare a unui anumit domeniu al vieţii sociale.  Ce se înţelege prin ,,metode” şi ,,tehnici” de cercetare sociologică? Sociologia dispune de multiple metode şi tehnici de cercetare. În sociologie, prin termenul de ,,metodă de cercetare” se înţelege sistemul de reguli şi principii de cunoaştere a realităţii sociale. Termenul de ,,tehnică de cercetare” desemnează ansamblul de prescripţii pentru ca activitatea de cunoaştere ştiinşifică a realităţii sociale să-şi atingă scopul. Observaţia sociologică este o metodă de cercetare preluată din metodele de  cercetare specifice ştiinţelor naturii. Ea este cea mai veche metodă de cercetare ştiinţifică şi îşi propune să analizeze comportamentele pe care oamenii le au în diferite situaţii. Folosim observaţia spontană în viaţa de zi cu zi, în mediul şi colectivul din care facem parte, trăim, dar aceasta nu ne permite să facem generalizări, pentru că nu este sistematică şi adesea, nu corespunde realităţii. Pentru a realiza acest deziderat al cunoaşterii trebuie să dobândim abilitatea de a utiliza observaţia ştiinţifică. Observaţia ştiinţifică în sociologie reprezintă metoda de obţinere a informaţiilor sociale prin intermediul simburilor (văz, auz, miros ş.a.), cu scopul de a verifica ipotezele cercetării sau pentru a descrie sistematic şi obiectiv mediul natural şi social, persoanele şi relaţiile interpersonale, comportamentele individuale şi colective, acţiunile şi activităţile oamenilor, comportamentul lor verbal, produsele activităţii creatoare a indivizilor şi grupurilor umane. Observaţia sociologică, în funcţie de modul în care se desfăşoară şi se înregistrează datele, poate fi: Observaţie structurată – presupune o cunoaştere prealabilă a fenomenelor cercetate, ceea ce permite utilizarea ca instrument a grilei de observaţie pentru înregistrarea datelor. Observaţie nestructurată – este utilizată atunci când cercetătorul nu cunoaşte fenomenele care se vor produce în cadrul demersului de cercetare şi nu pot utiliza un instrument prestabilit de înregistrare a informaţiilor, o grilă capabilă să ne structureze observaţia. În funcţie de acurateţea grilei, precizia observaţiilor poate fi mai mare sau mai mică. Cu cât grila este mai structurată, cu atât precizia măsurătorii va fi mai mare şi putem spune, de asemenea, că şi fidelitatea măsurătorii respective va creşte. Grila de observaţie – este un instrument relativ simplu în care sunt trecute, într-o formă organizată, diferitele tipuri de comportamente pe care vrem să le observăm. Observaţia propriu-zisă constă tocmai în notarea ordinii, a numărului de comportamente de un anumit tip pe care le-am prevăzut în grilă, şi eventual, a caracteristicilor specifice acestora. Pentru a observa comportamentele cuiva este necesar să fii într-un anume gen de contact cu persoana respectivă. În acest caz, apare întrebarea dacă prezenţa cercetătorului nu influenţează comportamentele celui observat. Spre exemplu, dacă dorim să studiem comportamentul profesorilor în timpul predării şi asistăm la ore, atunci se pune problema dacă nu cumva, în realitate, profesorii îşi vor schimba comportamentul obiţnuit tocmai pentru că în sala de clasă ştiu că există un cercetător care îi observă. Pentru a elimina schimbarea comportamentului indivizilor atunci când sunt observaţi, a fost propusă o tehnică particulară: Observaţia nedistorsionată – nu alterează comportamentele celui observat. Ea presupune utilizarea unor instrumente speciale, cum ar fi aparatura de înregistrare audio şi video, oglinzile semitransparente sau un sistem de televiziune cu circuit închis. Aceste procedee sunt utilizate de obicei în condiţii de laborator. Un alt tip de criteriu de clasificare al observaţiei ţine seama de modul în care se implică cercetătorul în cadrul social în care face observaţiile sale. Din acest punct de vedere, cunoaştem: Observaţia participativă – presupune prezenţa activă a cercetătorului în grupul studiat, cu sau fără a-i anunţa pe membrii grupului în privinţa intenţiilor sale de cercetare. El poate face acest lucru prezentându-şi sau nu calitatea de observator. Din acest motiv, observaţia participativă, este diferită în funcţie de nivelul implicării şi al vizibilităţii poziţiei de cercetător la nivelul grupului studiat. Avem astfel patru situaţii: Observaţie participativă sub acoperire – implicare maximă, grupul crede că cercetătorul este un membru obişnuit. Cercetătorul se implică asemenea unui membru real al grupului sau comunităţii pe care o studiază şi nu îşi dezvăluie rolul de cercetător. Implicarea în activităţile grupului este similară cu a tuturor celorlalţi. Observaţie participativă deontologic externă – implicare maximă, grupul ştie că cercetătorul nu aparţine grupului studiat. Este des întâlnită în studiile calitative dedicate comunităţilor, deoarece prezenţa cercetătorului nu poate fi una ,,naturală” în grup (în cazul în care cercetătorul nu s-a născut sau nu studiază comunitatea în care locuieşte). Observaţie participativă deontologic internă  - implicare scăzută, grupul crede că cercetătorul este un membru obişnuit. Implicare foarte slabă în activităţile grupului, de regulă, din motive deontologice sau morale. De exemplu, dacă se studiază comportamentul şi relaţiile din cadrul unui grup de persoane care se droghează. Observaţie participativă neutră – implicare scăzută, grupul ştie că cercetătorul nu aparţine grupului studiat. Această observaţie este utilizată de multe ori ca o formă de cercetare aşa-zis de ,,tatonare” a unui mediu social care urmează a fi studiat. Deontologia – reprezintă codul moral al unei profesiuni sau meserii. În cazul sociologului, codul deontologic presupune respect şi consideraţie faţă de oameni, indiferent de cultura, mediul, etnia din care fac parte. Sociologul trebuie să aibă grijă ca, prin activitatea sa de cercetare, să nu afecteze libertăţile şi valorile umane fundamentale. Observaţia nonparticipativă – nu presupune prezenţa cercetătorului în grupul observat. Experimentul – este o metodă care derivă direct din observaţie, şi presupune stimularea, determinarea unei reacţii, observarea şi măsurarea ei, într-un mediul controlat, fără interferenţe din exterior. Experimentul social presupune condiţii speciale de realizare, laboratoare, aparatură de înregistrare etc. el poate fi realizat şi în mediul în care subiecţii îşi desfăşoară în mod obiţnuit activitatea. Analizarea documentelor sociale – este un tip de metodă (obiect sau text) care ne permite să studiem în ştiinţele sociale atât prezentul, cât şi procesele şi fenomenele trecute, prin oferirea de informaţii. Documentele sociale pot fi: -publice (ziare, emisiuni TV/radio, cărţi); -oficiale (acte, certificate de naştere, deces, fişe medicale, acte de proprietate, hotărâri de divorţ) Există: Documente materiale Documente scrise: cifrice (recensământul populaţiei) și necifrice (Constituția, hotărârile de Guvern, legile promulgate de Parlament și de președinte etc.).	Stabileşte planul de idei al expunerii: metode şi tehnici de cercetare. Observaţia, experimentul şi analiza documentelor sociale. Modul şi scopul pentru care şi în care acestea sunt utilizate în societate. Prezintă elevilor situaţii în care pot fi folosite observaţia, experimentul şi analiza documentelor sociale. Prezintă modul în care metodele de cercetare studiate pot fi folosite şi oferă exemple. Defineşte observaţia, experimentul şi analiza documentelor sociale şi oferă exemple ale apariţiei şi utilizării acestora. Prezintă şi defineşte principalele tipuri de observaţii, experimente şi analize de documente existente. Intervine cu explicaţii suplimentare acolo unde elevii au dificultăţi de înţelegere a noilor conţinuturi. Îi ajută pe elevi să analizeze situaţii din viaţa de zi cu zi cu privire la metodele şi tehnicile de cercetare studiate şi să mediteze asupra celor descoperite. Coordonează discuţiile care se iniţiază. Răspunde la eventualele întrebări ce i se adresează de către elevi, vizavi de subiectul lecţiei descris. Face scurte aprecieri asupra atitudinilor pe care elevii le au faţă de punctele de vedere susţinute de colegii lor. Solicită elevilor exemple, făcând apel la experienţa lor zilnică socială şi de familie.	Elevul urmăreşte cu atenţie, ascultă explicaţiile şi îşi notează în caiet definiţiile şi clasificările termenilor. Oferă eventuale exemple pe care profesorul le solicită. Oferă exemple din viaţa socială proprie, cu argumente. Realizează un efort de reflecţie personală asupra ideilor exprimate în lecţia prezentată. Solicită lămuriri suplimentare. Îşi exprimă opinia personală cu privire la tipologia rolurilor şi statusurilor. Operează comparaţii între status şi rol.
5. Fixarea noilor cunoştinte-7 min.			Lucru pe trei rânduri constând în oferirea de exemple de observaţii, experimente și documente sociale utilizate în viața de zi cu zi.	Oferă răspunsurile cerute în timpul limită acordat de către profesor şi îşi fixează conţinuturile predate.
6. Încheierea lecţiei şi tema pentru acasă-3 min.			Evidenţiază gradul de participare al clasei la lecţie, remarcând elevii cu contribuţii deosebite şi solicită elevilor să noteze exemple de posibile metode şi tehnici de cercetare folosite în cadrul clasei de elevi. Salută elevii la ieşirea din clasă.	Îşi notează tema pentru acasă. Salută profesorul la ieşirea din clasă.